"Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie."
Neconditioonat militam pentru monarhie- Cosmin Bostaca

joi, 7 martie 2013

Monarhia in Romania

Este foarte clar ca de 23 de ani, clasa politica a luat decizii care au dus Romania intr-o umbra a tarilor de care pana nu demult ne tineam foarte aproape din punct de vedere economic cat si a respectului impus strainilor din intreaga lume.
Eu sunt convins caci doar prin favorurile pe care oamenii importanti ai Europei, si nu numai, sunt dispusi sa le faca din respect pentru Majestatea Sa Regele Mihai, ne-am putea in cativa ani mai mult decat am facut-o pana acum. 
 Desi avem o tara cu un potential care depaseste la toate capitolele resursele detinute de tari precum Germania sau Olanda, din ignoranta oamenilor politici pe care Dumnezeu ni i-a dat nu putem macar munci in aceste tari fara a fi aratati cu degetul.
A venit momentul sa ne detasam de trecut si sa insistam pentru revenirea la "carma tarii" a Casei Regale a Romaniei.
Speram sa ne fiti alaturi in acest lung drum. Traiasca Regele !!!

miercuri, 6 martie 2013

Cuvinte despre monarhia din Romania

Acest blog a fost facut de catre autor neconditionat, intrucat cei 23 de ani acreditati clasei politice actuale si chiar trecute au fost suficienti pentru a ne demonstra noua, poporului, faptul ca este destul.

Fiind a doua postare din cadrul acestui blog nu dorim sa expunem sentimentele care ne incearca in aceste momente de deznadejde.

Gandim ca am ajuns intr-un punct in care salvarea poate veni doar din partea Casei Monarhe a Romaniei. 

Salvarea simtim ca poate veni din partea Regelui nostru, care prin iubirea sa de tara ne poate ajuta sa iesim din nou la suprafata, sa fim la nivelul tarilor care lipsindu-se de legionari si de comunism au reusit sa se de detaseze de tara noastra.

Cel mai mult ma doare pe mine, initiatorul acestui blog, faptul ca in perioada interbelica membrii burgheziei pariziene isi scoteau jobenul din respect pentru romanii care malitios mergeau pe cele mai exclusiviste alei din centrul Parisului.

Speram sa fiti alaturi de noi si sa avem un scop comun: Reintroducerea clasei Monarhe in fruntea tarii Romanesti.

Regele Mihai al Romaniei

Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul legitim al Regelui Carol al II-lea si al Reginei-mama Elena.

Domnia

Prima domnie a MS Regelui Mihai I a inceput in 1927, dupa moartea bunicului Sau, Regele Ferdinand I. Regele-copil a fost tutelat de o Regenta condusa de unchiul Sau, Principele Nicolae al Romaniei.

Dupa venirea pe Tron a Regelui Carol al II-lea, in iunie 1930 si dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau, devenind din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia.

In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a redevenit Regele Mihai I.

In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii, prin recuperarea Basarabiei ocupate de sovietici. Nu a fost, insa, de acord cu depasirea liniei Nistrului si cu inaintarea Armatei Romane in interiorul URSS, alaturi de armatele Germaniei naziste. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei in tabara aliatilor sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni.

Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatilor comuniste (greva regala fiind apogeul acestor incercari). In cele din urma, a fost obligat sa abdice, la 30 decembrie 1947, sub amenintarea uciderii, in caz de refuz, a 1000 de tineri detinuti de comunisti. Actul abdicarii, semnat sub amenintare, este ilegal si lovit de nulitate. Mai mult, actul nu a fost niciodata sanctionat de Parlamentul Romaniei.